Circulă în spatiul virtual un Anunț prin care se anunță o competiție de pescuit la copcă organizat de CS Mânjești, care precizează că are loc sub egida Federației Române de Pescuit Sportiv.
Pe această cale anunț faptul că respectivul club a fost exclus din federație, iar federația nu are nici un amestec cu această competiție și nici nu a împuternicit pe nimeni să-i utilizeze numele.
Atrag atenția sportivilor legitimați de către cluburile afiliate federației că respectivul club, ca și persoanle care sunt reprezentatele acestuia au fost declarate prin Hotărârea Adunării generale persona non grata.
Participarea sportivilor legitimați de federație la această competiție este interzisă. Cei care vor participa la această competiție, fără să aibă acordul federației, vor fi propuși spre sancționare disciplinară și riscă suspendarea pe perioadă determinată sau chiar excluderea din viața sportivă.
Federația se va adresa Instantelor de judecată împotriva organizatorului pentru folosirea ilicită a numelui
federație și va solicita daune materiale în acest sens.
Președinte,
Ștefan Popescu
Atasat Anunțul organizatorului
i.


Speak Your Mind