COMUNICAT

Pe această cale, anunț că sesiunea de depunere cereri de afiliere pentru a participa la Campionatul Național de Pescuit Sportiv – ediția 2018, s-a încheiat. Întrucât bugetarea pentru anul viitor va fi supusă avizării ședinței de Birou federal din data de 9 decembrie 2017, afilierile pentru anul competițional 2018 se suspendă, până la o dată ce va fi comunicată ulterior, bugetarea făcându-se pentru cluburile afiliate.

Cluburile sportive afiliate au obligația ca până în data de 15 ianuarie 2018 să depună la Comisia de de competiții, legitimări, transferări și clasificări sportive următoarele documente:

  • Listele cu sportivii legitimați;
  • Contractele de prestări activități sportive;
  • Componențele nominale ale echipelor pe probe sportive (titulari și rezerve)
  • Grupele de copii și juniori;

Cluburile sportive care nu și-au achitat cotizațiile pe anul 2017 și nu au participat la competițiile sportive oficiale din anul 2017,au obligația să-și achite restanțele către federație ( cotizația anuală și taxa de legitimare sportivi) sub sancțiunea suspendării din competiții și excluderea din federație. Termen: 20 decembrie 2017;

Comisia centrală a arbitrilor, are obligația să stabilească lotul de arbitrii atestați, să elibereze Carnetele de arbitrii și să stabilească programul de pregătire și clasificare a acestora. Termen: 15 ianuarie 2018;

Președintele comisiei de competiții are următoarele obligații:

  • Să stabilească persoanele care se vor ocupa de selecția și programele de pregătire și participare la competițiile sportive oficiale internaționale, pe probe sportive, ale Loturilor naționale;
  • Să prezinte Biroului federal datele de desfășurare a etapelor Campionatului Național pe probe sportive și ale competițiilor cu participare internațională desfășurate pe teritoriul național;

NOTĂ: Sportivii care vor să participe la competițiile sportive naționale se pot legitima la Cluburile sportive afiliate la federație.

SECRETAR GENERAL,

Tudor Narița

PS Atașat formularul de evidență al sportivilor

Copy of cap_tabel_sportivi_antrenori

Speak Your Mind

*