ÎN ATENȚIA CLUBURILOR SPORTIVE MEMBRE ALE FEDERAȚIEI.

Pe această cale vă aduc la cunoștință că toate competițiile sportive oficiale organizate de federație în anul 2021, cu excepția probei de pescuit sportiv la CRAP, a probei de pescuit sportiv la muscă și a probelor de pescuit marin se vor desfășura conform calendarului aprobat, pe Lacul Morii și Canalul Dâmboviței din București, în urma acordului obținut de la Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea. prin Adresa 4875/23.03.2021.

În atare situație, rog cluburile afiliate și care și-au achitat obligațiile financiare față de federație (cotizații, taxe de legitimare,etc), ca în termen de 10 zile să comunice secretarului general Tabelele nominale cu sportivii legitimați și autorizați, ordonați pe probe sportive, masculin și feminin, precum și pe categorii de vârstă (juniori, tineret, seniori, veterani,,etc.), în vederea introducerii pe Platforma de vaccinare contra infectării cu SARS -Cov2.

De asemenea beneficiază de vaccinare prioritară oficialii sportivi care participă la organizarea Campionatelor Naționale.

Neîndeplinirea acestor obligații legale pun în imposibilitate participarea la competițiile oficiale.

Persoanele care doresc să participe la aceste competiții oficiale pot să se adreseze cluburilor sportive în vederea legitimării și autorizării.

NOTĂ: Vizitele medicale aplicate pe legitimațiile sportive aplicate de un cabinet de Medicină sportivă sunt obligatorii.

Ștefan Popescu – președinte FRPS

Speak Your Mind

*