ÎN ATENȚIA SPORTIVILOR LEGITIMAȚI

Sportivii legitimați la cluburile sportive excluse din federație prin Hotărâri ale Adunării generale sunt declarați liberi de contract.

În această situație, sportivii deveniți liberi de contract și care vor să participe în competițiile oficiale din anul 2017 se pot legitima la oricare dintre cluburile sportive afiliate.  Procedura de legitimare este în conformitate regulamentul privind legitimarea și transferurile sportivilor.

Ștefan Popescu – președinte FRPS

COMUNICAT

Președintele Comisiei centrale de competiții, legitimări, transferări și omologări sportive, numit în baza Hotărârii nr.1/2017 a Biroului federal, analizând documentele preluate de la vechea comisie și analizând relațiile instituționale cu celelalte comisii de specialitate ale federației, am decis amânarea CN de pescuit sportiv la copca din 20-22 ianuarie 2017, pentru următoarele considerente:
1. Contractele de legitimare nu au fost actualizate
2. Nu au fost comunicate listele cu sportivii legimati de către toate cluburile afiliate
3. Nu există evidența arbitrilor atestați și nici programarea acestora pentru calendarul competițional 2017.
4. Competiția nu a fost bugetată, nefiind finalizată finanțarea federației de la bugetul de stat.
Față de aceste constatări și pentru organizarea în condițiile legii a tuturor competițiilor oficiale,  este justificată amânarea acestei competiții pentru o dată ce va fi comunicată ulterior. Prezenta decizie va fi comunicată conducerii federației in vederea luării măsurilor statutare.
Președintele comisiei
Cătălina Nagy
 

Extras din Hotărârea Biroului Federal și a Hotărârii Adunării Generale extraordinare din data de 14 ianuarie 2017

Extras Hotărârea nr. 1/14.01.2017

 

Art. 3 Aprobă componeța nominală a comisiilor de specialitate după cum urmează:

 

  1. Comisia centrală de competiții, legitimări, transferări și clasificări sportive, astfel:
  • Nagy Catalina – președinte;
  • Neamțu George Gabriel – membru
  • Nagy Vasile – membru
  • Balint Arpad – membru
  • Oprean Gabriel – membru
  • Adespi Marian Molnar – membru
  • Călian Alexandru Cristian – membru
  • Păcală Dan – membru
  • Nica Gina – membru
  • Lazăr Mirel membru

 

  1. Comisia centrală a antrenorilor, astfel:
  • Nagy Cătălina – președinte
  • Adespi Marian Molnar – membru
  • Neamțu George Gabriel – membru

 

  1. Comisia de echipamente, materiale și baze sportive, astfel:
  • Nagy Cătălina – președinte
  • Stânea Claudiu – membru
  • Emasadac Alexandru – membru

 

  1. Comisia de disciplină, astfel:
  • Popa Ioan Mirel – președinte
  • Marin Gheorghe – membru
  • Breaz Nicolae – membru

Extras din Hotărârea Adunării  Generale Extraordinare nr. 1/14.01.2017

Art. 1 Anulează Procesele verbale ale Adunărilor generale extraordinare din datele de 17.09.2016 și 08.10.2016, ca fiind lovite de nulitate absolută, ca urmare a participării și exercitării votului de către membri afiliati provizoriu (CS Carping Club, CS Potaissa Carp Club, CS Carp Zone) și a unui membru (CS Free Carp Deva)  care avea Cererea de afiliere lovită de nulitate absolută,  ca nefiind conformă cu formularul cadru al cererii  de afiliere  la federației.

 

Art. 2 Constată inexistența Procesului verbal din data de 19.11.2016, acesta neîndeplinind  prevederile art. 45 din Statutul federației.

 

Art. 3 Declară ca persona non grata următoarele persoane fizice :

 

  • Borchin Marius
  • Rudeanu Sorin
  • Rudeau Ion Cristian
  • Iuga Florentin
  • Podaru Sandu
  • Balan Ionel
  • Cârstocea Florin
  • Musteață Victor
  • Cadaș Bogdan
  • Popa Claudiu
  • Negrilă Dorin
  • Știopei Vasile
  • Popescu Eugen
  • Papiu Lucian
  • Pădureanu Ciprian Vasile

 

și a persoanelor juridice:

  • ACS Carping Club
  • CS Carp Zone
  • CS Parapescar
  • CS Free Carp Deva
  • CS Potaissa Carp Club
  • CS Lufarul Constanța
  • CS Monsterfish Timișoara
  • CS Mânjești

URGENT – Cluburilor afiliate

Având in vedere Adresa nr. 17/11.01.2017 a MTS, va solicităm de urgență să comunicați Comisiei centrale de competiții, legitimări, clasificări și transferuri listele cu sportivii angrenați în Calendarul competițional 2017.

Precizez că MTS a retras Ordinul de ministru privind metodologia de finantare și a solicitat federațiilor sportive nationale necesarul de finantare pe anul în curs. Pentru o evaluare corectă, aceste date sunt esentiale.

Atasat Adresa MTS si formularul cadru.

Președinte

Ștefan Popescu

adresa formular-model

ÎN ATENȚIA CLUBURILOR SPORTIVE AFILIATE

Având în vedere Adresa nr. 13/4.01.2017 a MTS privind cererile de finantare ale federatiilor sportive nationale, cluburile sportive afiliate federației sunt rugate să comunice următoarele documente:

  1. Tabelele nominale cu sportivii legitimați;
  2. Dovada achitării taxei de legitimare în valoare de 15/sportiv

Fac precizarea că aceste documente se vor anexa cererii de finanțare. Cluburile care nu depun documentele menționate, nu vor putea înscrie sportivi în anul competițional 2017.

Documentele vor fi trimise urgent pe e-mai până pe data de 12 ianuarie 2017.

 

Președinte FRPS,

Ștefan Popescu

 

adresa-depuneri-cereri-finantare-2017-1

CAMPIONATUL NAȚIONAL DE PESCUIT SPORTIV 2017- Campionatul Național de Pescuit Sportiv la Copcă

În perioada 20-22 ianuarie 2017 pe acumularea Pădureni Moacsa, jud. Covasna, se va desfășura Campionatul Național de Pescuit Sportiv la Copcă – Ediția II-a.

Cluburile sportive afiliate federației sun rugate să comunice către federație componenta nominală a sportivilor, atât la masculin cât și la feminin.

Prezentarea la locația de concurs va fi în data de 19 ianuarie. Cazarea și masa, precum și cheltuielile de arbitraj,  vor fi suportate de către federație.

Președinte

Ștefan Popescu

Regulament:

REGULAMENTUL DE ORGANIZARE AL CAMPIONATULUI NAȚIONAL DE PESCUIT SPORTIV – PROBA PESCUIT LA COPCĂ

Precizări:

  1. Cazarea sportivilor și oficialilor va fi la Complexul Sportiv Pădureni, pe malul lacului Moacsa.
  2. Numărul locurilor de cazare: 100
  3. Cazarea se face în camere 2,3 sau 4 locuri
  4. Se asigură masa si cazarea. Preț 100 lei/zi cuprinzând cazarea și 3 mese/zi

Rog cluburile, având în vedere timpul scurt pentru organizare, sa comunice federației următoarele:

1. Numărul de sportivi participanți

2. Numărul oficialilor sportivi

Președinte,

Ștefan Popescu

CONVOCATOR

I. Președintele FRPS convoacă Biroul federal în data de 14 ianuarie 2017 ora 10, cu următoarea:

ORDINE DE ZI

  1. Aprobarea  Calendarului competițional 2017
  2. Aprobarea Proiectului de buget pe anul 2017
  3. Completări componență Comisii de specialitate ale federației
  4. Prezentarea Raportului de activitate pe anul 2016
  5. Avizare afilieri

II. Președintele FRPS convoacă Adunarea generală extraordinară a federației în data de 14 ianuarie 2017 ora 12, cu următoarea:

ORDINE DE ZI

  1. Anularea Proceselor verbale ale Adunării generale extraordinare din datele  de 17.09.2016, 08.10.2016 și 19.11.2016 ca fiind nestatutare;
  2. Aprobarea Proiectului de Hotărâre privind declararea de persona non grata a următorilor:            Borchin Marius, Rudeanu Sorin, Rudeanu Ion Cristian, Iuga Florentin, Podaru Sandu. Balan Ionel, Cârstocea Florin, Musteață Victor, Cadaș Bogdan, Popa Claudiu, Negrilă Dorin, Știopei Vasile, Popescu Eugen, Papiu Lucian, Pădureanu Ciprian Vasile;
  3. Aprobarea Bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2017
  4. Aprobarea Calendarului competițional 2017
  5. Aprobare afilieri noi membri
  6. Diverse

Participă membri asociați cu drept de vot.

 

Președinte,

Ștefan Popescu

AFILIERI

Federația Română de Pescuit Sportiv primește Cereri de afiliere în vederea participării la Campionatul Național de Pescuit Sportiv – ediția 2017.

Se pot afilia Cluburile sportive legal constituite și Asociatiile județene de pescuit sportiv, constituite în condițiile Legii.

Cererile de afiliere însoțite de documentele solicitanților, se pot depune la sediul federației din Alba Iulia, str. Octavian Goga nr. 7 sau expediate prin poștă sau curier la aceeași  adresă. Data limită pentru depunere: 1 februarie 2017.

Ștefan Popescu – președinte FRPS

cerere-aderare-frps

HOTĂRÂRI ALE ADUNĂRII GENERALE A FRPS DIN 6.12.2016

Adunarea Generală a FRPS, legal și statutar constituită, a luat următoarele Hotărâri:

Hotărâri de excludere pentru Cluburile Sportive:

  • CS Lufarul Constanța;
  • CS Monsterfish Timișoara;
  • CS Mânjești;
  • CS Parapescar București

Hotărâri de respingere a cererilor de afiliere definitive pentru:

  • CS Free Carp Deva;
  • CS Potaissa Carp Club;
  • CS Carping Club București;
  • CS Lucioperca Spinning Club;
  • CS Carp Zone București.

De asemenea, s-au revocat din cadrul Biroului federal o parte dintre membri și complinirea numărului legal de membri cu alte persoane.

Hotărârile de excludere și de respingere a afilierii definitive au fost comunicate cu confirmare de primire către cei nominalizați. De asemenea a fost notificat MTS asupra situației juridice a celor menționați.

Președinte FRPS

Ștefan Popescu

CONTESTAȚIE

CS CETATE ALBA IULIA, în calitate de membru fondator al FRPS a contestat azi în Instanță Procesul verbal al așa zisei Adunări Generale extraordinare din 19.11.2016. În funcție de prevederile Contestației depuse și de probele depuse la dosar, se analizează  posibilitatea înscrierii în fals împotriva semnatarilor Procesului verbal. Până la solutionarea contestatiei, efectele actului juridic sunt suspendate de drept.

Președinte FRPS

Ștefan Popescu