COMPETIȚII DE PESCUIT SPORTIV PRIN FONDURI EUROPENE

Una din metodele de promovare a pescuitului sportiv la nivel național, este finanțată din fonduri europene, prin programele de finanțare accesibile în țara noastră.

Astfel, prin proiectul SOCEC.NET-reteaua economiei sociale, in comunele Dorobantu, Dichiseni si Spantov din județul Călărași, printre activitățile de economie socială sunt prevăzute și desfășurarea unor competiții de pescuit sportiv, care beneficiază de consultanța de specialitate a Federației Române de Pescuit Sportiv.

În acest sens, în datele de 3 octombrie 2015, pe Canalul Mostiștea, pe raza administrativă a Comunei Dorobanțu, va avea loc o primă competiție de pescuit sportiv cu premii, urmată de o a doua competiție în data de 17 octombrie 2015, care va avea loc pe brațul Borcea, pe raza administrativă a comunei Dichiseni.

Amatorii de pescuit sportiv sunt așteptați să participe în număr cât mai mare, locațiile respective oferind un spațiu generos pentru astfel de manifestări sportive.

Competiția de pescuit sportiv se adresează practicanților de pescuit sportiv staționar, care vor trebui să aibă în dotare un minim necesar de echipament, constând în juvelnic, minciog, nade și momeli specifice acestui stil de pescuit.

Competițiile vor incepe la ora 10 si se vor încheia la ora 14, fiind urmate de festivitățile de premiere și de o masă pescărească.

Amatorii se pot adresa în vederea înscrierii la următoarele numere de telefon:

0732238997 – pentru competiția din data de 3 octombrie 2015

0734012325 – pentru competiția din data de 17 octombrie 2015

Competițiile vor beneficia de arbitrajul calificat asigurat de corpul de arbitraj a FRPS

Ștefan Popescu – președinte FRPS

Speak Your Mind

*