Licențiere sportivi

Adunarea generală extraordinară a FRPS din data de 27 mai 2017 a aprobat prin Hotărâre modelul de licență, taxele de examinare și valoarea taxei anuale pentru vizarea acestora, anexă a Regulamentului de organizare și practicare a pescuitului sportiv din România..

Astfel, taxa de examinare este în cuantum de 150 lei. Viza anuală  se obține prin aplicarea unei taxe de 50 lei.

Cluburile sportive afiliate federației sunt rugate să comunice listele cu sportivii legitimați în vederea licențierii.

Pentru alte persoane care vor să obțină licența de pescar sportiv, acestea se pot adresa federației în acest sens cu o cerere, la care se adaugă o copie a Cărții de Identitate și dovada achitării taxei de licențiere.  Plata taxei de eliberare licență și viză anuală se face în contul FRPS IBAN RO71RZBR0000060013353493 deschis la Raiffaissen Bank, sucursala Alba Iulia.  Se va preciza pe Ordinul de plată:  Taxă eliberare Licență pescar sportiv, respectiv vizare Licență pescar sportiv. Adresa de contact: office@frpsc.ro.

În urma formulării  cererii, persoanele interesate vor primi bibliografia necesară și un număr de 3 (trei) teste, având următoarea tematică:

  1. Legislația relevantă privind pescuitul sportiv
  2. Statutul și Regulamentele federației
  3. Regulamentele internaționale privind pescuitul sportiv

În urma cumulării punctajului, se poate obține sau nu Licența de pescar sportiv. Persoanele admise vor fi înscrise în Registrul Național al sportivilor din organizarea Centrului Național de Cercetare pentru Sport din subordinea Ministerului Tineretului și Sportului.

Atenționăm organizatorii de evenimente sportive pe apele publice asupra faptului că doar asociațiile constituite ca structuri sportive pot organiza competiții cu caracter sportiv, iar lipsa licențelor și a Autorizațiilor de funcționare intră sub incidența art. 64 din OUG 23/2008 și este încadrată ca infracțiune.

Ștefan Popescu – președinte FRPS

Speak Your Mind

*