Uneori minciuna poate dura foarte multă vreme. Așa se întâmplă și cu iluzia cu care încă mai trăiesc unii, crezând că au fost Campioni Naționali ai României, când de fapt nu au fost nimic altceva decât niște naivi, pe al căror talent, muncă și bani, niște escroci au făcut carieră.
Asta se întâmplă și cu rezultatele pescarilor sportivi din România de după anul de grație 1989, când o revoltă populară a răsturnat un sistem totalitar, care își atinsese limitele de existență.
Din păcate, vechii comuniști (si alții mai tineri) au încercat să continue un sistem care deja se perimase. Numai prin intrarea în competiție cu ei s-a putut demonstra impostura acestora, chiar dacă asta a necesitat ani de zile, timp în care doar justiția a putut restabili adevărul și setul de valori.
Pot acum să afirm fără teama de a greși, că toate rezultatele pescarilor sportivi din România, care s-au aliniat sub flamura AGVPSR, sunt lovite de nulitate, așa cum au stabilit si instanțele de judecată.
Am notificat AGVPSR, pentru ca, dacă se simt responsabili față de cei pe care atâta timp i-au mințit și umilit, să aibă decența și să le spună adevărul.
Ștefan Popescu – președinte FRPS


Speak Your Mind